Se spune ca frica pazeste via. O fi, dar mie frica nu mi-a pazit dintii, desi m-a cocosat toata viata, nemernica si nesimtita! Cand un nenea de la urgente mi-a scos o masea cu promisiunea ca-mi creste alta, doar e de lapte, l-am crezut, dar alta in loc n-a crescut! Nu mai stiu cati ani aveam, eram la liceu. Gaura aia, ramasa vacanta, nu m-am grabit sa o umplu cu un dintisor nou-nout, pentru ca trebuia sa mai stric vreo doi, de prin preajma, si zau daca aveam de gand sa permit asa ceva. Acum sapte ani, am acceptat sa mai scot o maseluta, desi aveam varianta unei operatii care s-o salveze. Eram terminata nervos de gandul rezectiei, eu stiu sa ma torturez psihic mai ceva ca un tartor chinez, nenea cu halatul si clestele n-a fost nici dumnealui prea cu chef de convingere, ori de orice altceva, in ziua respectiva, asa ca mi-a mai cascat o gaura in maxilar. Tampita de mine nu l-am lasat sa coasa craterul ala, tampitul de el (intre timp am vazut cat de maleabila sunt daca doctorul vorbeste clar) n-a insistat, mi s-a vindecat dupa aproape trei saptamani de durere atroce. Si fumam cat cinci turci pe vremea aia, ceea ce, zice-se, a incetinit procesul de facere de bine.